trâmbiţe

am căutat în colţişorul ferestrei o urmă de tine
dar n-am găsit.
printre gene se zăreau soldaţii grei şi plânşi,
trâmbiţau şi nu îmi stingeau setea sufletului.

apoi, după un timp, promenada s-a încheiat.
suspinele m-au încolţit de pretutindeni,
iar pământul mă cuprinsese din toate rădăcinile,
mă trăgea în jos, mă trăgea către el.

am fost a lui, şi s-a jucat cu mintea mea;
mi-a ras în nas, şi-a bătut joc de soarta mea,
dar eu ştiu că acţiunile sunt parodice,
că dincolo de autoironie văd balsamul zâmbetelor.

inima-mi simte că ne vom vedea,
că îmi vei săruta lobul urechii
ca un inger tras cu cheiţa.